Faza interjudeteana a concursurilor profesionale ale SVPSU

În perioada 14.07. – 15.07.2011, pe Stadionul oraşului Târgu Ocna, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bacău, va organiza etapa interjudeţeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă de la localităţi, instituţiile publice şi operatorii economici din judeţele Bacău, Neamţ, Botoşani, Suceava, Vaslui şi Iaşi.

Pentru participarea la concurs, loturile serviciilor voluntare şi private vor avea în componenţă un antrenor (şeful serviciului), opt concurenţi şi două rezerve, care vor avea calitatea de angajat sau voluntar în serviciul din care fac parte. Concurenţii vor fi echipaţi cu costum de protecţie individual (căşti, centuri de siguranţă, mănuşi) necesar pentru parcurgerea celor trei probe de concurs, respectiv: „Pista de îndemânare şi viteză”, „Ştafetă 4×100 m” şi „Dispozitivul de intervenţie”. Corectitudinea desfăşurării concursului va fi asigurată de o brigadă de arbitri formată din personal din cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă ale judeţelor Covasna, Harghita, Alba, Mureş, Sibiu şi Braşov. Câştigătorii vor fi recompensaţi cu diplome, cupe şi medalii, primii clasaţi urmând să participe la faza naţională a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă, care va fi organizată în acest an de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazu” al judeţului Covasna, în localitatea Sfântul Gheorghe.Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare şi serviciilor private pentru situaţii de urgenţă au ca obiective: dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie a serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, popularizarea, în rândul cetăţenilor, a unor aspecte din activităţile desfăşurate de serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, dezvoltarea şi îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.

 

 

Adauga un comentariu

*