Scoala cu Clasele I – VIII Urechesti organizeaza in perioada 11 iulie – 5 august 2011, la Centrul de Documentare si Informare „Prof. Pompiliu Stan”, aflat in coordonarea metodologica a Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau, Scoala de vara – (re)creativa – „Joc si Creatie”. Astfel, timp de 30 de zile, elevii vor beneficia de o educatie non-formala, vor privi altfel lumea si vor capata mai multa incredere in fortele proprii. „Scopul proiectului este acela de a atrage elevii in actiuni desfasurate in vacanta de vara, prin realizarea unor activitati sociale, educative si turistice, obiectivul general al acestuia fiind stimularea si promovarea dorintei de cunoastere a elevilor, prin atragerea si implicarea in momente diversificate pe timpul vacantei de vara, ne-a declarat profesorul Gabrile Stan, directorul Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau. Asadar, elevii participanti vor avea ocazia sa priveasca altfel lumea, vor capata mai multa incredere in fortele proprii, isi vor imbogati bagajul de cunostinte si vor lega noi prietenii. Totodata, se urmareste imbunatatirea imaginii scolii in comunitate, prin oferirea serviciilor educative si pe timpul vacantei de vara”. Cei 50 de elevi din clasele gimnaziale – coordonati de prof. Petre Bratasanu, directorul Scolii cu Clasele I-VIII Urechesti, de profesorul documentarist Catalina Nica si de profesorii Marioara Orita, Ionela Munteanu, Daniela Moisa si Vasile Abaza – vor participa la activitati sociale, educative si turistice. Iata si cateva dintre temele propuse de organizatori: „Dimineata de basm”, „Ajutor pentru viata” – cum acordam primul ajutor, „Micul explorator”- fizica si chimie distractiva, „Cultura si civilizatie engleza”, „Trenuletul minunilor”, activitate cultural – educativa, „Culoare si fantezie”, „Sa cantam si sa ne jucam folosind limba engleza!”, „Farmacia verde – izvor de sanatate si frumusete”, „Fenomene electrice si optice in atmosfera”, „Ce inseamna sa fii copil/adolescent in Anglia sau in S.U.A.?”, „Minti istete” – activitate desfasurata in laboratorul de informatica, „Personalitati culturale universale”, „Micii botanisti – micii creatori”(concurs gen „Cine stie castiga!””, „Sa vedem filme impreuna si sa vorbim despre ele!” … Dincolo de toate acestea, trebuie subliniata, insa, esenta proiectului: socializarea. Copiii vor invata sa descopere impreuna, sa comunice, pentru ca experientele in grup incheaga prietenii, stimuleaza solidaritatea si adaptabilitatea sociala. De asemenea, elevii vor afla ca societatea nu-si are granitele doar intre familie, vecini, comunitatea locala, sala de clasa si scoala unde invata. Va fi o noua experienta, foarte instructiva, din viata de scolar. Si – spera organizatorii – va fi o experienta dintre cele mai placute si mai folositoare. La sfarsitul proiectului, elevii participanti la Scoala de vara vor realiza un portofoliu, care va cuprinde fotografii, impresii si lucrarile elevilor. La finalul perioadei, vor realizate un film documentar si o expozitie cu materialele realizate in timpul desfasurarii proiectului. „In vacanta mare, multi dintre elevii nostri nu au unde pleca, stau singuri acasa si nu beneficiaza de indrumare, intrucat parintii sunt ocupati, ne-a spus profesorul documentarist Catalina Nica. In perioada de mijloc a vacantei, copiii sunt dornici sa participe la activitati organizate, scoala devenind un altfel de loc pentru o altfel de invatare”. Iar directorul Petre Bratasanu a adaugat: „Bazandu-ne pe curiozitatea innascuta a copilului, ne-am gandit ca, in aceasta vacanta, sa concepem o serie de activitati care sa tina copiii aproape de scoala, ajutandu-i sa descopere lucruri noi. Vom crea situatii in care elevii vor descoperi singuri noi aspecte ale existentei si – lucrul cel mai important, dupa parerea mea – ii vom incita si initia sa cerceteze, sa fie curiosi, sa le placa si sa dezvolte procesul cunoasterii. Aplicand acest ideal la nivelul varstei scolarului, proiectul nostru devine o explorare pe episoade a unor aspecte atractive si fascinante ale copilariei”.