TAS a respins apelul: Timişoara, Bistriţa şi Oradea, în „B”!

TAS a decis azi ca Gloria Bistriţa, FC Bihor şi Poli Timişoara să fie retrogradate în liga secundă, aşa cum deciseseră Comisiile din România. Preşedintele Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, a confirmat la GSP TV decizia TAS în cazul echipei saleTimişoara, Gloria Bistriţa şi Oradea au primit verdictul pe careTAS trebuia să îl dea cu privire la primirea licenţei pentru sezonul 2011/2012. Dosarul celor trei echipe nu a fost aprobat de către Comisia de Licenţiere a Ligii 1 şi ca urmare, ele nu au primit drept de joc pentru noua stagiune, urmînd să evolueze în eşalonul secund.Concret, Poli şi Gloria rămîn fără licenţă, iar Bihorul nu are drept de promovare. Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis să respingă cererea acestora de a primi licenţa. Dusan Uhrin (antrenor Poli Timişoara): „Este foarte trist. Nici nu ştiu ce să spun mai mult în aceste momente. Am sperat pînă în ultima clipă că vom juca în prima ligă. Ramîne de văzut ce se va întîmpla de acum înainte. Trebuie să mă întîlnesc cu domnul Iancu în zilele următoare să vedem ce avem de făcut de acum înainte”. Jean Pădureanu: „Am primit decizia. Sîntem în B”.

 

Adauga un comentariu

*