Trei indivizi, aflati intr-o evidenta stare de ebrietate, urcati intr-un autoturism, au terorizat locuitorii comunei Barsanesti noaptea trecuta. Politistii au folosit armamentul din dotare pentru a-i opri, insa acestia si-au continuat drumul. Au fost gasiti si prezentat Parchetului care a dispus cercetarea lor in stare de libertate.
Polițiștii din comuna Barsănești au fost sesizați vineri, 22 iulie, în jurul orei 02.00, că în zona Gura Văii, persoane necunoscute, aflate pe DN 11 cu un autoturism, aruncă cu pietre în locuințele cetățenilor, au distrus o porțiune din gardul imobilului lui Ion V. și au lovit proprietarul. Polițistul a depistat autoturismul respectiv în zona Balta Roșie și a efectuat semnal regulamentar de oprire.Conducătorul auto a refuzat să oprească, autoturismul și și-a continuat deplasarea cu intenția de a trece peste polițist, situație în care acesta a folosit armamentul din dotare executând trei focuri în plan vertical și nouă spre anvelopele autoturismului. Autoturismul respectiv a fost găsit în scurt timp în fața unui imobil din comuna Barsănești. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii i-au identificat și depistat pe Adrian C., de 29 de ani, Florin C., de 24 de ani, și Gică R., de 28 de ani, toţi din comuna Barsăneşti. În sarcina cărora au fost reţinute infracţiunile de ultraj, violare de domiciliu, lovire şi distrugere, constând în aceea că în noaptea de 21/22.07, după ce au consumat băuturi alcoolice in mai multe baruri din comuna, au pătruns fără drept în locuinţa lui Ion V, i-au distrus o porţiune din gardul locuinţei şi l-au lovit cu pumnii în zona feţei, după care nu s-au supus somaţiilor legale, încercând să treacă cu autoturismul peste poliţist. Cei trei au fost prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti, competent în cercetarea infracţiunii de ultraj, care a dispus cercetarea în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunilor de ultraj, lovire, violare de domiciliu şi distrugere. Conducătorul auto Adrian C. a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care s-a luat măsura sancţionării contravenţionale şi riținerii permisului de conducere în vederea suspendării.