Resfinţirea bisericii parohiei Boiştea II, Moineşti

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va resfinţi mâine Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din parohia Boiştea II, Protopopiatul Moineşti. Sfântul lăcaş a fost supus în ultimii ani unor lucrări de reabilitare şi înfrumuseţare, care au constat în refacerea picturii bisericii, schimbarea mobilierului interior ş.a. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Eparhiei Romanului şi Bacăului, în parohia Boiştea II au fost construite o capelă şi un aşezământ social-filantropic, fiind pavate aleile din curte. Lucrările au fost coordonate de părintele paroh Ioan Buguş, care, susţinut de credincioşi, a reuşit să confere sfântului lăcaş şi împrejurimilor acestuia o imagine deosebită. O altă noutate este realizarea unui muzeu etnografic la etajul superior al aşezământului, care cuprinde materiale vestimentare, cărţi şi icoane vechi, precum şi alte obiecte donate de enoriaşii din comună. „Muzeul etnografic cuprinde obiecte de uz casnic, îmbrăcăminte, icoane vechi şi cărţi religioase achiziţionate în ultimii douăzeci de ani de la credincioşii din zonă. Mi-a venit această idee când mi-am dat seama că deţin acasă mai multe lucruri vechi. Apoi, am făcut apel la credincioşii noştri, cărora le-am transmis dorinţa de a amenaja un muzeu al parohiei în care să păstrăm tot ceea ce înseamnă tradiţie şi istorie pe meleagurile noastre, dat fiind faptul că obiectele vechi sunt din ce în ce mai rare. De altfel, în anul 2005, când a venit aici, PS Ioachim Băcăuanul a fost surprins în mod plăcut de acest muzeu. Acum, după aproape 20 de ani, dăm slavă lui Dumnezeu că am reuşit să finalizăm şi acest spaţiu ce constituie un reper al identităţii noastre româneşti”, a declarat părintele Ioan Buguş.

Adauga un comentariu

*