Pentru următoarea tragere Loto 6/49 de duminică, 12 august, Loteria Română estimează un fond de câştiguri la categoria I în valoare de aproximativ 7 milioane euro.
Săptămâna trecută, premiul cel mare la categoria I Loto 6/49 a fost de 6 mil euro. În urma acestei trageri, la categoria I nu s-a înregistrat niciun câştig, astfel că premiul se va reporta pentru următoarea tragere care va avea loc duminică, 12 august.
La categoria a II-a s-au înregistrat 20 de câştiguri a câte 51.675,51 lei, iar la categoria a III-a au fost 1.997 de câştiguri a câte 776,29 lei. Pentru tragerea Loto 6/49 de duminică, 5 august, s-au cumpărat 548.704 bilete reprezentând 2.994.831 variante jucate.