Poliţiştii şi jandarmii disponibilizaţi ar putea fi angajaţi în sistemul Penitenciar. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a propus guvernanţilor ca personalul disponibilizat din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor să acopere posturile vacante din penitenciare. În solicitarea trimisă de FSANP Guvernului, se arată că „deficitul de personal şi inevitabila explozie a numărului de deţinuti ce urmează a fi gestionaţi de sistemul penitenciar impune adoptarea de urgenţă a unei astfel de măsuri. Conform estimărilor FSANP, cel puţin 500 de poliţişti şi jandarmi pot fi transferaţi, asigurându-se astfel funcţionarea în condiţii decente a penitenciarelor. Menţionăm ca în prezent, în sistemul penitenciar, sunt peste 3000 de posturi vacante – aproximativ 25% din statul de funcţii. Această situaţie impune efectuarea unui număr de peste 600.000 de ore suplimentare anual, fără a lua în calcul situaţiile de urgenţă, care nu sunt pontate drept ore suplimentare“. Mai mult decât atât, până la finele anului 2012, ar putea fi transferaţi în România circa 15.000 de deţinuţi, urmare unei decizii a Consiliului Europei.