După rezultatele dezastruoase de la bacalaureatul din 2011, a ieşit la iveală că unii elevi aveau note şi medii foarte mari pe parcursul celor patru ani de liceu, dar au picat examenul. Ministerul Educaţiei vrea să împartă elevii pe categorii, în funcţie de notele acestora, pentru a împiedica profesorii să dea note nemeritate. Sistemul ar putea fi introdus din acest an.
Ministerul vrea să aplice propunerea din acest an şcolar
Secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, Oana Badea a declarat ca MEC isi propune clar ca obiectiv 2011-2012, eliminarea supraevaluării la clasă. „Nu putem să ne ascundem după deget şi să nu spunem că elevii primesc note mari în cursul anului şi la examen se află pentru prima dată în faţa unei evaluări standardizate care îi aduce cât mai aproape de adevăr. De aceea, comisiile metodice vor elabora pe şcoală câte un test iniţial, pornind de la programa existentă. Testul iniţial se va aplica pe clase, pentru clasa I, a II-a, a IV-a, pentru română, matematică şi aşa mai departe. Rezultatele vor fi analizate la nivelul şcolii. Adică va fi o medie pe şcoală, iar clasele vor fi încadrate, în funcţie de rezultate, la categoria sub media de şcoală, la nivelul mediei sau peste această medie”, a explicat secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar. Aceasta a spus că, prin acest sistem, MECTS nu este interesat de o ierarhie la nivel naţional sau al unui oraş, ci pur şi simplu de stabilirea nivelului de pregătirea al elevilor în contextul şcolii din care face parte. „După ce am această clasificare voi stabili ce trebuie să facă fiecare dascăl la clasa lui. Cu o clasă pe medie am un anumit parcurs. Dacă ai o clasă sub medie adaptezi ritmul de muncă al profesorului, iar dacă eşti peste medie, este vorba despre performanţă, chiar olimpiadă. Nu mă interesează performanţa de tip olimpiadă la clasa sub medie, spre exemplu. Fişa postului fiecărui cadru didactic va fi determinaă de această structură a clasei lor. Dascălul nu este vinovat pentru că primeşte o clasă sub medie spre exemplu, dar el trebuie să muncească. Performanţa lui poate fi de tip olimpiadă, dar avem peste o sută de olimpici internaţionali şi trei milioane de elevi despre care trebuie să vorbim în alţi termeni”, a susţinut secretarul de stat. După ce va fi stabilit nivelul fiecărei clase dintr-o şcoală, directorul poate „intra în alertă” când va sesiza note foarte mari la clase sub media pe şcoală. „Asta înseamă eliminarea supraevalării. La clasa sub medie nu pot să am note de zece. Nu pot să am pentru că reperul esenţial este programa şcolară. Directorul va fi în stare de alertă dacă va sesiza la clasa sub medie note foarte mari sau calificative care nu au voie să fie”, a adăugat Oana Badea. Ministerul Educaţiei a găsit o explicatie pentru notele foarte slabe de la bacalaureat, 30 milioane absente, echivalentul a 3.457 de absente, majoritatea la liceeni. Rezultatele la bacalaureat 2011 arată că s-a înregistrat cea mai scăzuta rată de promovabilitate înregistrată vreodată în istoria educatiei în România,67,4%, în toată ţara. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratele Şcolare Judeţene, extremele examenului de Bacalaureat din acest an, înainte de contestaţii, sunt Giurgiu şi Suceava. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat că este pentru prima dată când elevii de liceu şi-au câştigat diploma de absolvire prin muncă.