Doi suplinitori, ispititi sa copieze!

In aceasta dimineata, la Concursul National de Suplinire au participat  candidatii care au luat note sub cinci la Concursul National de Titularizare si candidati care, din diferite motive, nu au participat la testarea din iulie. Cei 365 de candidati calificati au sustinut proba scrisa (pe durata a patru ore) si proba orala la Colegiul Tehnic de Comunicatii “N.V.Karpen”, in timp ce candidatii necalificati au sustinut proba scrisa (cu o durata de trei ore) si interviul la la Colegiul National “Ferdinand I”. Introducerea probei scrise, atat pentru suplinitorii calificati, cat si pentru suplinitorii necalificati, constituie principala noutate a editiei din acest an a Concursului National de Suplinire. La nivelul suplinitorilor calificati, cele mai multe dosare au fost depuse pentru catedrele/posturile de imba si literatura engleza (43), educatie fizica si sport (41 candidati), limba si literatura franceza (29), invatamint primar (27), matematica (24), religie ortodoxa (21), psihopedagogie speciala (20), limba si literatura româna (19), invatamint prescolar (16), istorie (15), educatie muzicala si arte vizuale (cate 9), chimie si biologie (cate 8). Si la acest concurs, unii candidati, ce-i drept, putini, au fost ispititi sa copieze. La centrul de examen de la Colegiul Tehnic de Comunicatii “N.V.Karpen”, un candidat a fost apelat la telefonul mobil, iar un altul a fost surprins in timp ce-si punea in ordine cateva copiute!

Adauga un comentariu

*