Echipe de pompieri acţionează au acţionat cu motopompe, de la primele ore ale dimineţii zilei de duminică, pentru a scoate apa din casele şi anexele gospodăreşti, inundate în timpul nopţii, în oraşul Drăgăneşti-Olt şi comuna Cârlogani, informează corespondentul ROMPRES.
În oraşul Drăgăneşti-Olt precipitaţiile căzute în timpul nopţii au ajuns la 133 litri pe metrul pătrat, iar apa acumulată de pe versanţi a inundat aproximativ 140 de gospodării, staţia de distribuţie a energiei electrice şi un drum judeţean. Din cauza inundării staţiei de distribuţie a energiei, a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică în 63 de localităţi.
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Olt, Adrian Pop, a precizat că patru echipe ale Transelectrica au fost detaşate pentru realizarea unor derivaţii care să permită realimentarea cu energie electrică în zona Drăgăneşti.
Circulaţia pe drumul judeţean, inundat noaptea trecută, a fost reluată, dar se circulă cu dificultate.
Inundaţii au fost şi în comuna Cârlogani, unde în timpul nopţii trecute apa a pătruns în aproximativ 240 de gospodării. La Cârlogani nu au fost însă inundate şi locuinţele, doar curţi şi anexe gospodăreşti, apa fiind deja evacuată din gospodării de către proprietarii acestora.
Precipitaţiile căzute sâmbătă noaptea au afectat şi un dig de protecţie din comuna Milcov. În această localitate unul din digurile pârâului Urlătoarea s-a fisurat, iar apa s-a revărsat pe un drum comunal şi pe terenurile agricole fără a ajunge la case.
Adrian Pop a precizat că şi în alte localităţi din judeţ apa a pătruns, sâmbătă noaptea, în aproape 500 de gospodării şi pe mai multe uliţe săteşti şi drumuri comunale, dar s-a retras după încetarea precipitaţiilor şi nu a fost nevoie de intervenţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt. ROMPRES/