Cum a devenit România „copilul iubit” al Uniunii Europene

Decizia UE de a reduce cota de cofinanţarea obligatorie a proiectelor dezvoltate cu bani europeni, pentru România şi alte cinci ţări, de la 15% la 5% a fost primită cu răceală de presa din Polonia, singura stat din Uniune care a „ratat” recesiunea, comenteaza opentru Mediafax analistul Iulian Anghel. Presa poloneză se întreabă: de ce risipitorii sunt „premiaţi”, iar cei care au fost buni gospodari nu beneficiază de acelaşi regim? Polonia, care la începutul anilor ’90 a fost iertată de datorii de miliarde de dolari (nu a fost şi cazul României pentru că Ceauşescu plătise datoriile ţării) s-a descurcat foarte bine în criză şi nu a avut nevoie de ajutorul UE, cum s-a întâmplat cu România, Ungaria sau Lituania, ca să nu vorbim decât de ţările din afara zonei euro. Dragoş Pâslaru, manager general al firmei de consultanţă GEA Strategy & Consulting, explică, făcând trimitere la pilda biblică a „Fiului risipitor”: „Pentru cine a tăiat tatăl viţelul cel gras? Pentru cel care a stat acasă şi a muncit ca un rob? Nu, ci pentru risipitor. Comisia Europeană vrea să arate că România şi alţii sunt <copilul iubit>. Pentru a nu se mai ajunge la situaţii precum cea a Greciei când a fost nevoie de planuri de salvare se încearcă în acest fel. Este o mână întinsă. Polonia nu ar trebui să fie supărată pentru că, dacă proiectele de coeziune vor avea succes, atunci este posibil ca sumele să fie suplimentate, lucru de care va beneficia şi Polonia. Dacă va fi un eşec, atunci sumele ar fi reduse lucru ce va afecta si Polonia.” Decizia Comisiei Europene de a reduce cofinanţarea obligatorie a României pentru proiecte UE de la 15% la 5% va deveni efectivă din prima parte a anului viitor. Întârzierea poate fi folosită de administraţia de la Bucureşti pentru a se pregăti pentru că Bruxellesul va cere programe clare cărora să le fie aplicat noul procedeu întrucât nu sunt prevăzute suplimentări de sume din partea Comisiei, ci realocări de fonduri în cadrul celor deja admise. Primul pas pentru a intra sub incidenţa acestui regim special este să „aplici”. Aplicând trebuie să „explici” de ce ai o problemă şi, implicit, să admiţi că ai dificultăţi de finanţare.”În esenţă România este ajutată. Din nefericire această decizie nu rezolvă cu totul lucrurile deşi au existat, în trecut, informaţii, neconfirmate oficial, că România a avut probleme cu cofinanţarea pe programele POSDRU pentru că nu mai avea bani în Trezorerie pentru cofinanţări”, explică Dragoş Pâslaru. Aşadar, pentru un volum de 30 miliarde de euro (pentru că planul se aplică atât fondurilor structurale, cât şi celor destinate agriculturii) se pot desemna proiecte care să beneficieze de noile norme, ceea ce înseamnă că statul sau companiile româneşti nu vor mai aduce de acasă 15% din valoarea unui proiect, ci doar 5%, restul de 95% fiind completat de Uniunea Europeană. Dragoş Pâslaru spune că România ar trebuie să se axeze pe proiectele cu valoare mare sau ar putea să procedeze cum a mai făcut pentru unele proiecte din Programul Operaţional Regional când a decis ca 100% din proiecte să fie cu finanţare europeană.”Ar trebui să se axeze pe proiecte mari de infrastructură pentru că problema cofinanţării nu vine din mediul privat. Mai apoi, 75% din proiectele pe coeziune sunt publice. Blocajul nu este la privat”. Planul trebuie să aibă aprobarea Parlamentului European şi a Consiliului European (şefii de state şi de guverne din UE). Dacă în Parlament nu vor fi probleme, este posibil ca ele să fie ridicate în Consiliu din două motive. Primul este acela că sumele necheltuite se întorc la ţările membre; altfel spus, dacă România nu cheltuieşte banii, ei se întorc, proporţional cu contribuţia, la cei care i-au dat şi aici unele ţări nu au decât să se bucure.
Cel de-al doilea este că unele ţări s-ar putea considera nedreptăţite, cazul amintit al Poloniei. Însă problema pare deja definitiv tranşată. Pentru Vasile Puşcaş, fostul negociator – şef cu UE, problema este acum la Bucureşti, cum a fost dintotdeauna, de altfel: este nevoie de rigurozitate şi planuri exacte, pentru că acestea vor fi urmărite cu stricteţe şi nu se va face rabat de la calitate.