Se fura tot, de la vin si fier vechi, pana la scutere si polizoare!

Lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Luizi Călugăra, în urma unor activități specifice, l-au depistat pe Cătălin P. de 20 de ani, care la data de 08.08.2011 a sustras un scuter din fața unei discoteci din localitate.  Bunul a fost recuperat și predat părții vătămate. Se continuă cercetările în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Ocna au fost sesizați că o persoană de sex feminin a sustras mai multe produse dintr-un magazin din localitate. La fața locului a fost identificată Mihaela N. de 39 de ani, care și-a recunoscut fapta. Prejudiciul în valoarea de 44 de lei  afost recuperat și predat părții vătămate. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Lucrătorii din cadrul Secției 1 Poliție l-au depistat pe R. B. de 16 ani, care în timp ce se afla la un târg de produse din oraș, a sustras un polizor. Acesta a declarat că a sustras polizorul electric pentru a-l valorifica.  Bunul a fost recuperat și predat părții vătămate. A fost întocmit dosar penal. In urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție pe linia prevenirii și combaterii furturilor din societăți comerciale, a fost depistat pe strada Izvoare, Elvis R. de 20 de ani, în timp ce transporta cu un cărucior cantitatea de 120 kg de material neferos. Cu ocazia verificărilor efectuate, a rezultat că tânărul a sustras plumbul din incinta unei socități comerciale cu scopul de a-l valorifica la un centru de colectare a materialelor feroase și neferoase. Prejudiciului este de aproximativ 600 lei, iar cantitatea de plumb a fost ridicată în vederea confiscării, urmând a fi predată părții vătămate. A fost întocmit dosar penal. Poliția Municipiului Bacău a fost sesizată de către Constantin Z. că persoane necunoscute au sustras 25 litri vin din incinta unei societăți cu profil viticol. În urma verificărilor efectuate, polițiștii i-au depistat pe Vintilă B. și pe Mihai N. lucrători în cadrul societății, care au recunoscut fapta. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

 

Adauga un comentariu

*