Pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, Mihai C. de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11A, a derapat, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de către Gheorghe B. de 52 de ani. În urma coliziunii a rezultat avarierea ambelor autoturisme, iar unul din pasageri a suferit atac de panică, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Podu Turcului unde i s-au acordat ingrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost conduși la Spitalul Județean Bacău unde li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal.