Moartea lui Valeriu Damian : jaf sau asasinat la comandă?

Moartea cunoscutului om de afacri bacauan Valeriu Damian a provocat o serie ipoteze in care s-au lanzat anchetatorii si jurnalistii. Barbatul a fost gasit mort, legat de picioare, cu multiple echimoze, in casa sa de la Luncani. Persoanele care au avut acces in interiorul vilei mentioneaza ca toate lucrurile erau ravasite.

 

Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bacău a ajuns la faţa locului, însă medicii nu au mai putut face decât să constate decesul bărbatului.
Potrivit reprezentanţilor SAJ Bacău, apelul la 112 a fost făcut la ora 3.06.
Conform sursei citate, când a fost găsit bărbatul avea picioarele legate şi mai multe urme de lovituri pe corp, precum şi echimoze.

Am anunţat poliţia, procuratura, nu am deplasat victima de la locul incidentului ca să nu umblăm în locul crimei”, a spus managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bacău, medicul Sorin Enescu.

Procurorul Felix Bănilă de la Parchetul Tribunalului Bacău a declarat că, din primele cercetări la locuinţa omului de afaceri din Bacău, bărbatul a fost victima „unei infracţiuni de omor”.
El a precizat că omul de afaceri Valeriu Damian a fost găsit mort în locuinţa sa din judeţul Bacău, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 3.00, de către soţia sa.
Conform sursei citate, în prezent la faţa locului se afla reprezentanţii Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciul Criminalistic, care fac cercetări sub coordonarea Parchetului Tribunalul Bacău.
Omul de afaceri Valeriu Damian avea 66 de ani, era căsătorit şi avea două fete.

Felix Bănilă, procuror:  „Din indiciile de până acum se conturează varianta jafului, dar nu este exclusă nici răzbunarea. Casa era răvăşită, erau sticle de băutură pe jumătate consumate, dar uşa vilei nu a fost forţată. Nu sunt urme de lovituri cu arme albe„.

Marcel Bădără, şeful Serviciului de Medicină Legală Bacău :„Este vorba de un edem pulmonar prin asfixie mecanică. Se pare că l-au asfixiat fie cu mâna, fie cu o bandă adezivă. Mai are mici echimoze la ochi şi la gură, probabil de la comprimare. Încep să mai apară şi alte echimoze în zona şoldurilor, dar se vor vedea mai bine abia vineri„.

Adevarul ofera mai multe amanunte despre ultimile zile din viata lui Damian.

Anchetatorii cred că Valeriu Damian a fost ucis de două persoane, având în vedere că în curtea omului de afaceri au fost găsite două tipuri diferite de urme de încălţăminte. Famila Damian este şocată de cele întâmplate. „Nu ştiu să fi avut vreun duşman. Am vorbit aseară cu el pe la ora 18.30 şi am stabilit că ne vedem astăzi, aveam de rezolvat nişte afaceri”, a declarat Nicuşor Damian, fratele omului de afaceri găsit mort.

Vecinii sunt convinşi că acesta a fost victima unui jaf. „Îl cunoşteam pe Valeriu de 40 de ani. Probabil că cei care au pătruns în locuinţa lui au vrut să-l jefuiască. L-au legat de pat, iar el s-a speriat şi a făcut infarct”, a spus Ioan Spulber (65 de ani), unul dintre vecinii omului de afaceri.

Valeriu Damian şi-a petrecut ultima duminică din viaţa lui alături de familie. Dumitru Popa, fostul secretar al municipiului şi cumnatul lui Damian, povesteşte cum a fost ultima lui întâlnire cu omul de afaceri. „Ne-am adunat cu toţii, acasă la Valeriu, am făcut un grătar şi am stat la plajă. Eram cu toţii: nepoţi, veri, copii. Nu s-a plâns de nimic. Nici de probleme financiare, nici de datorii, de nimic, nimic. Era vesel, şi atât!”, a afirmat Dumitru Popa.(sursa: adevarul.ro)

Valeriu Damian deţinea mai multe benzinării şi magazine cu piese auto.

În 2004, Valeriu Damian şi fratele lui, Nicuşor Damian, au fost arestaţi pentru că au oferit magistratului Vasile Doană 100.000 de dolari mită pentru fi oprite cercetările procurorilor anticorupţie în cazul lor.
Cei doi au fost condamnaţi definitiv de instanţa supremă la câte trei ani de închisoare cu executare, pentru dare de mită. Ei au cerut ulterior întreruperea executării pedepsei din motive medicale.
 Tentativa de mituire a lui Vasile Doană a avut loc în cadrul anchetei declanşate de procurorii anticorupţie, în martie 2004, privind modul de derulare a tranzacţiilor cu produse petroliere dintre firme private şi societatea Carom SA Oneşti. 
Procurorii anticorupţie au demarat atunci o anchetă complexă în acest caz, fiind verificate peste 400 de societăţi comerciale care au achiziţionat produse petroliere. În timpul acestor verificări, fraţii Damian şi Daniel Pîrgariu au luat legătura cu unul dintre procurorii din echipa de anchetă şi i-au propus, de mai multe ori, bani şi bunuri pentru a nu-şi îndeplinii atribuţiile în cadrul cercetărilor. Deşi procurorul a refuzat, cei trei au insistat, astfel că a fost organizată prinderea lor în flagrant delict.
În 3 aprilie 2004, magistraţii i-au arestat pe Valeriu Damian (administrator al SC Helios SRL Bacău) şi Nicuşor Damian (administrator al SC Tracorom Bacău SRL), precum şi pe Daniel Pîrgariu (administrator al SC Dani Love Bacău SRL), pentru dare de mită.
Potrivit Ministerului Public, Nicuşor Damian i-a oferit magistratului 100.000 de euro în schimbul întreruperii cercetărilor legate de firma Tracorom din Bacău şi pentru a nu aprofunda ancheta privind relaţiile comerciale dintre firma sa şi alte societăţi implicate în tranzacţii ilegale. 

Adauga un comentariu

*