Peste 200 de luptători din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Vaslui – Sparta Praga , partidă care se va disputa joi, 18 august 2011 începând cu ora 19.00 pe stadionul Ceahlăul din municipiul Piatra Neamţ.
Premergător aceste partide, efective de jandarmi din cadrul unităţii în cooperare cu structuri de poliţie vor asigura măsuri specifice de ordine publică pe timpul antrenamentelor , supravegherea traseelor de deplasare a celor două echipe şi a suporterilor. Astăzi, 17 august, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va organiza la Piatra Neamţ şedinţa de cooperare a forţelor implicate în asigurarea măsurilor de ordine publică. În cadrul şedinţei de cooperare vor fi stabilite detaliile privind organizarea măsurilor de securitate realizate de către toate structurile M.A.I. implicate în acest eveniment. La şedinţă vor participa responsabili ai forţelor implicate – jandarmi, poliţie, situaţii de urgenţă, reprezentanţi ai societăţii de pază precum şi alte structuri cu atribuţii în domeniu. Efectivele de jandarmi angrenate în această misiune vor asigura măsurile de ordine publică în zona imediată şi apropiată a stadionului, pe traseele de afluire/defluire ale spectatorilor , înainte de începerea meciului , pe timpul şi după încheierea acestuia precum şi intervenţia în cazul tulburării ordinii publice. Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive. Menţionăm faptul că nu vor fi tolerate nici un fel de manifestări de natură să tulbure buna desfăşurare a acestui eveniment. Modalităţile de sesizare a forţelor de ordine despre producerea unor incidente sau încălcări ale prevederilor legale: autosesizarea forţelor de ordine; de către observatorul jocului sau alţi oficiali; de către spectatori. Atunci când se impune, restabilirea ordinii publice în interiorul bazei sportive se executã de cãtre efectivele de jandarmi, din iniţiativa comandantului forţelor de ordine, cu aprobarea, dupã caz, a prefectului judeţului Neamţ. Atunci când se constatã cã, în urma producerii unor acte de violenţă, este pusã în pericol viaţa sau integritatea corporalã a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi , când există indicii temeinice că participanţii pregătesc sau au comis o fapta ilegală, aprobarea intervenţiei nu mai este necesară.