Onesteni si bacauani la flugtag

O echipa alcatuita din cativa onesteni si bacauani va fi prezenta, pentru a doua oara consecutiv, la concursul national de flugtag, o competitie cu aparate de zbor fara motor, propulsate doar prin forta fizica a echipajului, de pe o rampa aflata deasupra unei ape.

Echipa din judetul Bacau a trecut de preselectie si a fost admisa in finala concursului, decizia juriului fiind luata pe baza schitei aparatului de zbor pe care il vor folosi concurentii nostri. Competitia se va desfasura la Bucuresti, pe 16 septembrie, in Piata Unirii, pe malul Dambovitei.
Echipa judetului Bacau va avea, ca si celelalte echipaje din concurs, un numar de 5 membri, dintre care unul va fi pilotul aparatului. Pana acum, se cunosc doar doi dintre membrii echipei, Florin Matei (din Onesti), care va fi si pilotul aparatului, si Florin Botezatu (din Bacau). Ceilalti membri vor fi cooptati in echipa ulterior, pana la data organizarii intrecerii.
Cel mai important element in concursul de flugtag este aparatul de zbor, care este construit de membrii echipei si care trebuie sa fie cat mai haios si cat mai original, dar care trebuie sa respecte niste criterii impuse de organizatori: sa aiba maxim 180 de kilograme, lungimea sa fie de cel mult 8 metri, iar anvergura aripilor sa nu depaseasca 10 metri. Distanta parcursa in aer de aparat, masurata cu un sistem electronic de mare precizie, este unul dintre criteriile de departajare a concurentilor.

Mesaj antidrog

Importanta este si originalitatea aparatului, dar si mesajul transmis prin forma sa constructiva, acestea fiind apreciate si punctate de un juriu special. Echipa judetului Bacau, ce se va numi “High in the sky”, a ales sa transmita un mesaj antidrog, mai ales prin modul de constructie a aparatului, care va avea forma unei frunze de marijuana. “Mesajul nostru este acela ca, oricat de inalt e zborul, caderea este inevitabila” – ne-a spus Florin Matei, pilotul echipei. Mesajul antidrog va fi transmis si in timpul prezentarii echipei, pe rampa de lansare, inainte de decolarea aparatului, moment punctat si el de un juriu special. Membrii echipei din judetul Bacau vor purta camasi si palarii multicolore, specifice insulelor Caraibe, vor intra pe rampa invaluiti in fum, produs cu ajutorul unor tunuri de fum, si vor dansa pe o melodie reggae, din repertoriul lui Bob Marley.
Gheorghe LEU

Adauga un comentariu

*