Adrian D., de 24 de ani din Bacău a fost oprit în trafic pe DC 10 din comuna Săucești, de către un echipaj de poliție și deoarece acesta emana halenă alcoolică polițiștii au procedat la însoțirea tânărului la Poliția Municipiului Bacău. Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recolatarea de probe biologice de sânge. În urma cercetărilor efectuate polițiștii au stabilit că Adrian D. are permisul de conducere reţinut din data de 19.05.2011 pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o imbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală. Polițiștii au întocmit pe numele tânărului dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are acest drept suspendat și refuzul unui conducător auto de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei.