La sediul Sectiei 1 de Politie Rurală Bacău s-a prezentat Vasile P., de 27 ani , care a relatat faptul că in seara zilei de 12.09.2011, la orele 22.30 a fost implicat intr-un accident rutier soldat cu vatamarea corporală a acestuia. Din cercetarile efectuate polițiștii au stabilit că în seara zilei de 12.09.2011, la orele 22.30, in timp ce P. Vasile conducea un moped, cu o capacitate cilindrică de 49 cm. cubi, pe DJ 119 B, in localitatea Mărgineni, ajungând la intersecția cu drumul national 2 G, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă. P Vasile a fost transportat pentru îngrijiri medical la Spitalul Județean Bacău și is-au recoltat probe biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei. S-a intocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Mihai A., de 21 de ani, în timp ce conducea un moped pe DC 192 C, din comuna Blăgești a intrat in coliziune cu o bovină ce traversa strada fără a fi legată cu funie de către proprietara acesteia.
In urma coliziuni conducătorul mopedului a suferit leziuni si a fost transportat la Spitalul Buhuși pentru îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.