Adio Schengen, ne revedem. Dar cand?!

Discutia din Consiliul Justitie si Afaceri Interne al Uniunii Europene privind aderarea Romaniei si Bulgariei la Spatiul Schengen a fost intrerupta si nu va mai fi reluata.
Cu alte cuvinte, Romania nu va intra in Schengen din luna octombrie, nici macar partial, cu frontiera aeriana, informeaza corespondentul TVR Info la Bruxelles.
Discutiile au fost intrerupte la nivel de ministri, la solicitarea presedintiei poloneze a UE, care incerca sa gaseasca o solutie la faptul ca Olanda si Finlanda au anuntat ca se vor opune prin veto aderarii Romaniei si Bulgariei la Schengen.

Negocierile au continuat intre ambasadorii Romaniei, Bulgariei, Olandei si Finlandei, mediate de cel al Poloniei, dar acestia nu au ajuns la nicio solutie pentru deblocarea situatiei, ceea ce inseamna ca aderarea tarii noastre e blocata pe termen nedeterminat.

Romania si Bulgaria trebuie sa indeplineasca nu numai criteriile tehnice, ci si conditiile ce tin de lupta impotriva coruptiei si a crimei organizate. Trebuie sa vedem progrese ireversibile in directia cea buna, spusese ministrul Imigratiei din Olanda, Gert Leers, inainte de sedinta Consiliului JAI.

Corespondentul TVR Info la Bruxelles a relatat ca, desi discutiile au fost intrerupte la nivel de ministri, ele continua la nivel de ambasadori, intre reprezentantii Romaniei si Bulgariei, pe de o parte, si ai Olandei si Finlandei, pe de alta, cu ambasadorul Poloniei pe post de mediator.

Reporterul mai citeaza si surse olandeze care spun au fost „dezacorduri majore” in discutiile dintre ministri.

Presedintia poloneza va face o declaratie pe acest subiect in scurt timp. (Ziare.com)

Adauga un comentariu

*