Peste 2.000 de angajatorii le oferă absolvenţilor aproape 22.000 de locuri de muncă la bursa care va avealoc vineri, cele mai multe oferte fiind în Bucureşti şi judeţele Iaşi, Braşov, Cluj, Prahova, Arad şi Bacău.
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi are loc vineri, în toate agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv 86 agenţii locale şi puncte de lucru.
Cei 2.078 de agenţi economici care şi-au anunţat participarea, din cei 24.059 contactaţi, oferă 21.827 locuri de muncă , a anunţat, joi, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, organizatorul evenimentului.
Cele mai multe oferte sunt în Bucureşti, unde angajatorii au 4.335 de locuri de muncă, şi judeţele Iaşi – 1.344, Braşov – 1.156, Cluj – 1.099, Prahova – 844, Arad – 841 şi Bacău – 793.
Aproape un sfert din locurile de muncă sunt oferite de angajatorii care caută personal pentru fabricarea articolelor de îmbrăcăminte şi a produselor textile, aceştia având posturi pentru 5.204 absolvenţi. Angajatorii caută să angajeze personal şi pentru comerţul cu amănuntul, unde sunt 1.361 de locuri disponibile, dar şi în construcţii de clădiri, domeniu pentru care se caută 1.270 de persoane.
De asemenea, absolvenţii pot găsi la bursa locurilor de muncă oferte în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii, unde sunt 835 de locuri de muncă, în activităţi de servicii privind forţa de muncă, pentru care angajatorii au 817 locuri de muncă, în activităţi de investigaţie şi protecţie, dar şi în industria alimentară, unde pot fi ocupate 803 şi, respectiv, 685 de locuri de muncă.