Rata şomajului, în creştere: Peste 770.000 de români nu au un loc de muncă.Şomajul a crescut anul acesta faţă de 2010. Aşa arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică. Astfel, în al doilea trimestru din 2011, rata şomajului a fost de 7,2 %, faţă de 6,8 procente înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Potrivit datelor INS, 65,1 % dintre bărbaţi sunt angajaţi, în timp ce doar 52,5 % dintre femei lucrează. Din populaţia activă a României, în mediul rural 59,1 % dintre locuitori au un loc de muncă, în vreme ce doar 58,6 procente dintre locuitorii de la oraş lucrează.
În ceea ce priveşte rata de ocupare a tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, aceasta a fost de doar 24,3 % . Din populaţia activă a României, de 9,92 milioane de persoane, în al doilea trimestru din acest an, 771.000 erau şomeri.