Codul galben de caniculă se menţine până sâmbătă seara, după care încep ploile

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri la prânz, o nouă avertizare cod galben.

Astfel, vremea se va menţine călduroasă, caniculară, sâmbătă, în orele după-amiezei, când vor fi valori ale temperaturii aerului între 35 şi 38 de grade în jumătatea sudică a Olteniei şi a Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi în vestul Dobrogei.

cod-galben.pngPotrivit ANM, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică şi în cursul zilei de duminică, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în cea mai mare parte a ţării şi se va manifesta prin intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice şi averse care pot fi şi torenţiale.

Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp, iar izolat 40-50 l/mp, la început în zona Carpaţilor Orientali şi în Moldova, apoi îndeosebi în Dobrogea şi Muntenia, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali. ROMPRES

Adauga un comentariu

*