Intrunita recent, la Bucuresti, Delegatia Permanenta a PLD, la care judetul Bacau a fost reprezentat de presedintele organizatiei din Onesti, Valerian Vreme, a atacat dur guvernul PNL, pentru modul cum a gestionat problema fondurilor europene.
“Delegatia Permanenta a votat o rezolutie, in care principalul punct se refera la faptul ca actualul guvern, denumit guvernul absorbtiei zero, a abordat in mod ineficient problema fondurilor europene, fiind pe punctul de a genera o situatie nemaiintalnita in Uniunea Europeana, in care o tara in curs de integrare nu reuseste sa absoarba aproapa nimic din ceea ce se ofera – ne-a precizat Valerian Vreme, presedintele PLD Onesti.
Rezolutia Delegatiei Permanente atrage atentia ca efectul acestei gestionari proaste a fondurilor europene nu este resimtit astazi, ci va avea efecte in urmatorii ani, cand decalajul dintre noi si celelalte state aflate in curs de integrare se va mari foarte multâ€.
Cu ocazia intalnirii de la Bucuresti, a fost votata si lista candidatilor pentru Parlamentul European. Pe primul loc in lista se afla presedintele formatiunii politice, Theodor Stolojan, urmat de un reprezentant al zonei Moldovei, Dumitru Oprea, rector al unei universitati din Iasi.
Documentul cuprinde 45 de nume, printre care se afla si un reprezentant al judetului Bacau, Adrian Iordache, membru in structurile de conducere de la nivel judetean si central, insa acesta se situeaza aproape de mijlocul listei, dar in primii 20 de candidati.
Gheorghe LEU