Gheorghe Balan, primarul comunei Berzunţi, s-a ales cu dosar penal, întocmit de poliţiştii din municipiul Oneşti, după ce s-a izbit cu tractorul Primăriei într-o furgonetă ce aparţine unei firme de curierat.
Evenimentul a avut loc ieri, în jurul orei 16:00, când edilul, aflat la volanul unui tractor al Primăriei, a pierdut controlul autovehiculului şi a izbit o furgonetă care venea pe contrasens.
„Primarul venea de la pădure cu remorca plină de lemne. Am auzit o bubuitură şi m-am dus să văd ce se întâmplă. Am văzut cum lama tractorului izbise în lateral furgoneta, care picase pe jumătate în şanţ” a povestit unul din martorii aflaţi la faţa locului.
Edilul a sărit la bătaie
Nicuşor Ichim (25 de ani), şoferul furgonetei, povesteşte de pe patul de spital cum s-a petrecut evenimentul. „Eu urcam o pantă, el o cobora. De jos, din vale, l-am văzut că nu poate stăpâni tractorul. Mergea când într-o parte, când în alta. Avea greutate mare în remorcă iar cabina tractorului, cu tot cu lamă, sărea ca o minge pe şosea. M-am oprit pe dreapta şi am aşteptat să treacă. Remorca s-a agăţat într-un podeţ iar el cu lama m-a izbit în lateral” a spus şoferul firmei de curierat.
Ichim a ieşit din maşină şi i-a cerut socoteală primarului. Nervos din cale afară, Gheorghe Balan a coborât din tractor şi a sărit la bătaie la şoferul furgonetei. „Noroc de nişte femei care au ieşit la poartă şi mi-au luat apărarea, spunând că după ce s-a izbit în mine mă mai ia şi la pumni” a mai adăugat Ichim.
Balan a dat bir cu fugiţii
Edilul s-a urcat în tractor şi a fugit de la locul accidentului. După ce şoferul furgonetei a sunat la 112, a apărut fiul primarului, împreună cu doi săteni, puşi pe harţă.
„Au început să spună că primarul nu este vinovat şi că tot accidentul s-a produs din cauza mea. Primarul nu a mai fost de găsit, iar fiul său a spus să nu îl mai deranjăm, că are o şedinţă importantă la Moineşti” a relatat Ichim.
Ichim, internat la Secţia de Chirurgie
Şoferul furgonetei a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi internat la Secţia Chirurgie. Medicii afirmă că viaţa sa este în afara oricărui pericol. „Ieri nu-mi simţeam picioarele. Azi am început să le mai mişc, dar sunt amorţite. Ba mai mult, de la sperietură am probleme cu inima. Medicii au decis că trebuie câteva zile internat” a spus angajatul firmei de curierat.
„N-am fugit nicăieri! L-am așteptat pe Ichim la Primărie!”
Primarul Gheorghe Balan susține că nu este vinovat și că șoferul furgonetei s-a izbit singur în tractorul pe care el îl conducea. Ba mai mult, afirmă că s-a despărțit de Ichim în mod absolut amiabil. „Dacă nu sunt victime, de ce trebuia să stau acolo? Am plecat la Primărie că aveam treabă. L-am așteptat pe Ichim la primărie, dar nu a mai ajuns”, a declarat primarul comunei Berzunți.
Poliţia a întocmit dosar penal
„Pe numele primarului s-a întocmit dosar penal sub acuzaţiile de vătămare corporală şi fugă de la locul accidentului” a declarat Emil Moroşanu, comandantul Poliţiei Oneşti. Primarului i s-au recoltat probe biologice pentru a se stabili dacă a avut sau nu alcool în sânge. sursa: adevarul.ro
Era in Primarie? Asa se cheama bodega acum? De ce nu l-au gasit politistii? Este adevarat ca incearca prin relatiile din politia onesti si parchet sa scape de dosar? Cu cine a fost duminica dimineata la politie si parchet? Cautati! PDLul il va salva! Este dintre primarii adusi de Berca!
Primarul era beat. Fusesera la padure de unde a luat lemne pentru vremuri de belea. Acest individ bea zilnic in crasmele de pe langa primarie, da de baut la toti borfasii. A fugit de la locul accidentului, la indemnul politistului TESULA VIRGIL, un hot si un imoral. De ce a mers la POLITIA ONESTI abia a doua zi pentru a da probe de sange in alcool??? A fost cu un BORFAS, SORIN ICHIM, consilierul lui VALERIAN VREME, si cu cineva din BERZUNTI, se pare ca CONTABILUL, sau cu seful PDL Berzunti, unul MIHALACHE, pentru a ,,TRATA,, in mod corupt cu POLITIA ONESTI si cu cineva din PROCURATURA???? Primarul spune ca este prieten cu BERCA, pe care l-ar fi mituit pentru a nu intra in puscarie pentru delapidarile facute de peste 7 ani, de cand este primar in Berzunti. La fel afirma despre traseistul ordinar, DEPUTATUL BANU, ca l-a mituit chiar acasa , in satul Dragomir. In Comuna Berzunti au avut loc si crime, tentative de omor acoperite de procurori, fosti procurori si judecatori, unii platind scump aceste pacate strigatoare la cer. Sunt multi satanisti in conducerea Comunei Berzunti, a Politiei Onesti, a Parchetului Onesti etc.. Dar DUMNEZEU SA-I JUDECE CAT MAI REPEDE, sa inteleaga si cetatenii comunei Berzunti ca sunt condusi de 20 de ani de niste borfasi , nemernici, imorali si nebuni de legat. Copiii acestor nemernici vor plati scump jaful facut de hoti precum BALAN GHEORGHE, SANDU DAN, LUPU GHEORGHE, ANDRIES ION, BUCUR PETRICA, SIMON GHEORGHE, COSTIN DOREL, GAMAN GHEORGHE, si alte lepre.
S- a trezit calicia si hermafroditu’ reprezentant al cramei la 12 noaptea sa comenteze .Haahahahaa .
„Constantin” tata (botezat in varf de bloc ca sa zic asa) cam puti.Si la propriu si la figurat.Stiu ca e trasatura de familie( e greu cu apa in varfu’ blocului) , dar mai usor cu ura asta … chiar vrei sa-ti cada parul de tot?Hahahahahaha
Ia scaneaza repede niste documente prin care sa dovedesti ce zici, prietene.Altfel … nu prea e frumos sa calomniezi lumea …nu te-a invatat mama ta?
Lasa organele competente sa isi faca treaba si sa stabileasca care este adevarul in cazul relatat mai sus (apreciez structura articolului apropo,e bine editat) si tu vezi-ti de organele proprii si de bolile tale.Stim noi ! .hahahahaha
P.S.Tot in curtea scolii mergeti la WC?Hahahahahaa
Morala:Nu faceti copii la bautura!Si lasati persoanele autorizate sa isi faca treaba.Vinovatii platesc intotdeauna mai devreme sau mai tarziu.
baii primar mai prost sa vezi si sa nu crezu le cam are cu bautura si stiu asta da o face lata mereu .e prost ma mir cum a iesit primar