A trecut vremea catalogarii restaurantelor dupa nivelul de confort, atmosfera si deservire. Aprecierea trece acum prin buzunarul clientului, el fiind cel care decide in care restaurant sa paseasca pentru a-si ostoi setea sau foamea. Din pacate, buzunarele sunt din ce in ce mai goale iar restaurantele acuza din plin acest lucru. Crasmarii vechi si noi se plang de avalansa de taxe care se abat asupra lor si de lipsa banilor. Cei mai multi afirma ca profitul lunar este aproape inexistent si ca se gandesc din ce in ce mai des sa renunte.
In acest timp, bacauanii care ies de la serviciu se opresc la prima crasma sau bufet din drum si rad cate o cinzeaca sau o halba de bere. S-a ajuns sa intram in restaurante doar daca sunten invitati la nunti, cumetrii sau…praznice! Au fost odata”Miorita”, „Bistrita”, „Dinamo”, „Curcanul de aur”, „Cascada”, „RMB”, „Parcul Trandafirilor”…
Legenda „Mioritei”
Unul dintre cele mai vechi restaurante din Bacau, considerat multa vreme de „mana a doua”, a fost restaurantul „Miorita”, din capatul strazii cu acelasi nume. Cu gratarul plin de mici la intrare, halbele de bere pe masa, restaurantul isi imbia clientii sa-i paseasca pragul. Pe vremuri, a prinde o bere sau un mic la „Miorita” era echivalentul unei mari performante. Timpul a trecut iar vechea „bomba” a suferit serioase modificari, aerul de crasma marginasa fiind uitat destul de repede. Acum, „Miorita” a devenit un restaurant cu pretentii. „Nu stam pe roze, suntem undeva la linia de plutire”, spune administratorul Constantin Ghindea. In restaurant sunt acum doua saloane, ambele moderrnizate, unul dintre ele mai deosebit, celalalt fiind considerat in continuare „clasic”. Fosta bomba „Miorita” nu mai accepta „boschetarii” sau „drojdierii”. Se mai organizeaza cate un majorat, o cumetrie sau o nunta, revelioane, si de aici si veniturile se aduna, insuficiente cand se trage linia la sfarsitul lunii. „Una peste alta, suntem multumiti. E drept, nu mai e cum era odinioara, cu batai pentru o sticla sau o halba cu bere. Lumea e din ce in ce mai saraca”, constata Constantin Ghindea.
Un rom mic intre doua trenuri
Din pacate, despre unele restaurante suntem nevoiti sa vorbim la timpul trecut si aceasta nu pentru ca actualii administratori le-ar fi lasat in paragina, ci pentru ca nu mai sunt ce-au fost sau pur si simplu nu mai exista. Restaurantul din gara Bacau era candva vestit pentru mancarurile oferite de unul dintre cei mai buni bucatari din tara, Teodor Stoleru, si din acest motiv aglomeratia era destul de mare. Din pacate, acele timpuri au trecut si astazi restaurantul Garii nu mai exisa nu numai din motive de reconstructie a Garii. Adrian Ionel Zorila, fostul administrator al SC BESTAR SRL si-a schimbat locatia, vizavi de Gara. A infiintat Barul WIN WIN, unde cei care asteapta trenul mai beau o cafea sau un rom. „Mai vine lumea, ca doar numele barului este Win Win”, glumeste Adrian Ionel Zorila. Cei care trec prin zona Garii intra, destul de multi, la Terasa Fast Food din coasta peronului. Un fost electronist la AEROSTAR, Cristi Cretu, a dat avioanele pe…hamburgeri! „Dupa cum se vede, intra lumea. Intre doua trenuri mai mananca ceva, mai bea un coniac sau o bere. Probleme aveam pe timpul noptii, restaurantul fiind cu program non-stop. Vin prostituate, boschetari si incearca sa se adaposteasca la noi, mai ales cand e frig afara. Avem insa un contract cu o firma de paza si ne descurcam. O sa fie mai bine cand vom deschide un restaurant in fosta cantina CFR, pe care am inchiriat-o si acum o reamenajam.Vom avea un restaurant sistem autoservire cu 150 locuri”, spune fostul electronist.
Mai cu o nunta, mai cu o pomana, „Curcanul de Aur” mai face „oua”!
Prin 1992, restaurantul „Curcanul de Aur” era supraaglomerat. De fapt, putini erau cei care rezistau sa nu intre sa comande o friptura si o sticla cu vin. „Mai supravietuim, afirma Emilia Otobacu, administratorul societatii. Cand ieseau de la serviciu, oamenii veneau, comandau o friptura, mici beau o sticla cu vin sau o bere, discutau, se recreau si se simteau bine. Vin si acum, dar nu mai mananca. De aceea am facut un menu pensiune, cu trei feluri de mancare, la 95.000 lei portia. Ii servim si pe cei care nu au bani, cu bonuri de masa”. Evenimentele care tin restaurantul sunt nuntile, cununiile, botezurile si mai ales praznicele. Indeosebi pentru praznice a devenit „Curcanul de Aur”. „A venit cineva si a vrut sa organizeze un majorat. Cel aniversat a spus ca nu vrea la „Curcanul de Aur”, ca acolo e pentru morti! In asa fel ni s-a dus buhul. Dar e bine ca ne cauta lumea. Fac pomeni cat nu face tot Bacaul, le dau si la cei care stau pe-afara din ce ramane”, spune Emilia Otobacu, o femeie frumoasa si destoinica.
Va mai amintiti de „Dinamo” sau „Cateaua lesinata”?
In vecinatatea garii Bacau era odata un restaurant cu numele „Dinamo”, un fel de bucuria saracului. Acum nu mai exista, in locul lui a aparut un magazin de mobila. Tot mobila gasesti si unde-a fost pe vremuri „Cascada”! Aici mai exista doar o sala pentru nunti sau cumetrii. Pe strada Miron Costin a existat un restaurant cu numele de „Zimbru”, care a luat fiinta prin 1976. Dintr-o crasma imensa a mai ramas doar o salita si un bar. „Ne descurcam cum putem, nu mai e ce-a fost”, spune Atena Mustea, unul dintre administratorii restaurantului. Doar cei care locuiesc in zona ii mai calca pragul. In Restaurantul Militar Bacau (RMB) nu puteau intra decat militarii, civilii doar daca-i insoteau. Ce bataie pe o masa la RMB, ce interventii! Acum intra tot romanul, numai ca o face cam rar, poate sa manance ceva, aici existand un meniu gen pensiune. A fost odata „Bistrita”, cu chelneri si bucatari vestiti. Cu o suta de lei, doua persoane huzureau. La urma, „nea Fartade” (o mai fi traind?) ne aducea „clatite flambate” si ne dadea si restul!
Vremile de altadata stau la terasa
„Parcul Trandafirilor” de-abia mai rtespira. Dar vine caldura si se deschide terasa. Mai o bere, mai un mic si se mai aduna banul. Restaurantul „Parc”? Vara e de el, aglomeratia este evidenta, berea si micii la gratar fiind luati in seama de numerosi bacauani. Sala modernizata si spatioasa nu este cautata decat pentru nunti. Va mai amintiti de „Cateaua lesinata”? Acum se cheama „Cerbul”, cu un patron din fosta elita a chelnerilor si ospatarilor din Bacau, nea Petrica Moldovan, care l-a pus pe picioare si i-a facut uitat numele. A fost odata ca niciodata un restaurant in Parcul Gheraiesti. Acolo cresteau si pui. Ospatarul il prindea pe cel pe care il doreai, il facea la gratar iar ghearele, ficatul si inima le infingea intr-o mamaliga ca la mama acasa. Ascultai „Dilaila”, te plimbai apoi prin parc, dupa care plecai spre casa. Acum a mai ramas doar locul, cu o terasa distrusa de intemperii.
D. MINDIRIGIU
