Atenție pietoni, preveniți victimizarea dumneavoastră prin accidente de circulație

In timp ce traversa strada prin loc nepermis și în mod neregulamentar, o minoră de 5 ani nesupravegheată a fost surprinsă și accidentată în localitatea Sănduleni de un autoturism condus de Virgil C., de 46 de ani. Victima a fost transportată la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale, iar conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Constantin B., de 47 de ani, din Onești, conducea un autoturism pe strada Republicii din localitate moment în care l-a acroşat pe C. B., de 15 ani, care s-a angajat în traversarea străzii, prin loc nepermis şi fără să se asigure.Victima a fost transportată la Spitalul Oneşti, pentru îngrijiri medicale și a rămas internată. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu

*