ISUJ Bacău desfăşoară misiuni pentru siguranţa cetăţenilor

În perioada 06 – 09.10.2011, în judeţul Bacău se desfăşoară o serie de manifestări cultural-artistice şi religioase la care se estimează participarea unui număr mare de persoane. Activităţile cultural-artistice au loc în municipiul Bacău şi în comuna Blăgeşti, cu ocazia sărbătoririi zilelor localităţilor, iar manifestările religioase se desfăşoară în comuna Tamaşi, cu ocazia sfinţirii Bisericii Sfânta Maria şi a sediului primăriei din localitate.Pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, premergător şi pe timpul desfăşurării acestor activităţi, I.S.U.J. Bacău a iniţiat şi va desfăşura o serie de activităţi cu caracter preventiv pentru protecţia cetăţenilor şi buna desfăşurare a acestor evenimente. Astfel, au fost executate controale de specialitate în zonele în care se vor desfăşura aceste activităţi şi în care se preconizează un aflux mare de persoane.Aceste demersuri au rolul de a depista şi elimina neregulile care pot duce la declanşarea unor situaţii de urgenţă, dar şi de a îndruma şi înştiinţa cetăţenii cu privire la modul de comportare, intervenţie şi evacuare în caz de incendiu. Pe timpul adunărilor şi manifestărilor religioase şi cultural artistice, personalul I.S.U.J. Bacău va asigura măsurile de prevenire şi stingere  a incendiilor, de protecţie civilă şi înlăturare a oricăror situaţii de urgenţă ce pot apărea.

Adauga un comentariu

*