Anna Lesko a fost implicată, vineri dimineaţă, într-un accident rutier, pe raza municipiului Piteşti. În drum spre Timişoara, unde urmează să aibă un concert, cântăreaţa se afla la borul unei Skoda Octavia de culoare verde metalizat.
ÃŽn jurul orei 11:30, în faÅ£a complexului comercial „John” din centrul PiteÅŸtiului, maÅŸina în care se afla Anna Lesko, care era condusă de managerul turului, Teodor Cristache – de 50 de ani, a urcat pe bordură.
Cristache a fost nevoit să vireze puternic dreapta, atunci când conducătorul maşinii Audi aflată pe carosabil în faţa lor a frânat brusc pentru a evita un pieton imprudent.
Skoda Octavia a izbit o bătrână de 68 de ani, care-şi plimba nepoţelul de 3 ani cu căruţul. Bătrâna şi copilul au suferit câteva traumatisme uşoare.
Skoda Octavia în care se aflau Teodor Cristache – în faţă, la volan, alături una dintre dansatoarele artistei, iar pe bancheta din spate – Anna Lesko ÅŸi cealaltă dansatoare, a suferit avarii, roata din faţă rupându-se.
CântăreaÅ£a – vizibil speriată – nu a dorit să dea declaraÅ£ii presei.
Acum daca era in acea masina…era de vina?….ma rog…ba da unii sunt si prosti…in general reporterii care baga de la ei pentru publicitate
Ce dreaq titlu e asta???…anna lesko de ce a fost implicata k a stat in masina…doamneee idioti sunteti astia din presa maaaaaaaaa…….mari idioti