Prinsi bauti la volan

Gheorghiţă C., de 22 ani, din comuna Mănăstirea Caşin, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Scutarului din Oneşti a pierdut controlul volanului, a acroşat un cap de pod şi s-a răsturnat. În urma impactului conducătorul auto nu a necesitat îngrijiri medicale.Din verificările efectuate polițiștii au stabilit că Gheorghiţă C. are permisul suspendat.  Totodată acesta a fost testat  cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 1,00 mg/l alcool pur în aer expirat. Polițiștii au întocmit pe numele bărbatului dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are acest drept suspendat și o îmbibaţie alcoolicã de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.  Un  echipaj de poliție rutieră l-a depistat în trafic pe Dan D., de 44 ani dn Bacau,  în timp ce conducea un autoturism pe strada Spiru Haret din Bacau și se afla sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 1.08 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la Spitalul Județean Bacău unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de cãtre o persoanã care are o îmbibaţie alcoolicã de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

 

 

Adauga un comentariu

*