Absolvenţii de liceu la secţiile româno-spaniole pot intra la universităţi în Spania

Absolvenţii de liceu care au urmat studiile în secţii bilingve româno-spaniole în licee din România vor avea dreptul să fie admişi la universităţi spaniole în aceleaşi condiţii ca şi absolvenţii care au studiat în Regatul Spaniei şi au obţinut diploma spaniolă de bacalaureat.

Guvernul a aprobat, marţi, prin hotărâre, acordul între Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România (MECT) şi Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei din Regatul Spaniei cu privire la înfiinţarea şi funcţionarea secţiilor bilingve româno-spaniole în liceele din România şi la organizarea examenului de bacalaureat în aceste licee.

Potrivit unui comunicat de presă remis, marţi, NewsIn, scopul hotărârii este de a susţine mobilitatea tinerilor români şi deschiderea lor faţă de valorile culturale şi educaţionale din statele membre UE, în contextul aderării României la Uniunea Europeană, se arată în comunicat.

De asemenea, actul normativ conţine reglementări privind condiţiile de admitere la secţiile bilingve româno-spaniole, planul cadru privind disciplinele speciale şi numărul de ore sau normele de organizare a examenului de bacalaureat. Acordul mai stabileşte obligaţiile ministerului spaniol şi a Biroului ataşatului cu probleme educaţionale de pe lângă Ambasada Spaniei la Bucureşti, precum şi obligaţiile ministerului român, a consiliilor locale şi unităţilor de învăţământ.

Acordul este valabil pe o perioadă de patru ani şi se aplică începând cu data notificării ambelor ministere privind îndeplinirea procedurilor legale interne necesare pentru intrarea în vigoare, se mai precizezază în document.

NewsIn

Adauga un comentariu

*