Românul Constantin Alexandru Bellu a încântat publicul german şi juriul emisiunii „Das Supertalent 2011”, printr-un număr îndrăzneţ şi amuzant de acrobaţie, calificându-se în etapa următoare a competiţiei din Germania, potrivit site-ului rtl.de.
Sâmbătă, în competiţia „Das Supertalent 2011”, Constantin Bellu a prezentat un spectacol îndrăzneţ şi amuzant. În prima parte a numărului său acrobatic, în timp ce cânta la chitară, Constantin a efectuat salturi de pe o trambulină. Ulterior, salturile lui în ritmul muzicii au fost din ce în ce mai spectaculoase şi periculoase, dându-le emoţii celor trei membri ai juriului – Dieter Bohlen, Sylvie van der Vaart şi Motsi Mabuse -, dar şi publicului din sală, care în mai multe rânduri au crezut că românul s-a lovit. „Ai un număr clasic, care datorită trambulinei a devenit modern”, a spus Sylvie van der Vaart. Şi Motsi Mabuse a primit cu entuziasm reprezentaţia românului, spunând: „Nu te mai opreai. Ai făcut mai mult şi mai mult”. Cu trei „Da”, membrii juriului „Das Supertalent 2011 au votat ca românul Constantin Bellu să treacă în următoarea rundă a competiţiei, care va fi difuzată săptămâna viitoare pe RTL. Constantin Alexandru Bellu şi-a început cariera în 1980 ca artist acrobat la Circul Globus din Bucureşti. În prezent, el locuieşte în Germania şi susţine spectacole sub numele de scenă Costin Pity. Constantin Bellu nu este primul român care se remarcă la competiția „Das Supertalen”. În decembrie 2009, românca Petruţa Küpper a încântat publicul german prin interpretarea sa la nai, situându-se pe locul al treilea în finala concursului „Das Supertalent 2009” de la RTL. „Das Supertalent” este o emisiune realizată de RTL după formatul de mare succes mondial „Got Talent”, un show în care oamenii talentaţi din orice domeniu pot să se facă remarcaţi.