Fotbal feminin: România – Italia 3-2, în preliminariile CE U-17

 Selecţionata României a învins formaţia similară a Italiei cu scorul de 3-2 (2-1), miercuri, la Strumica (Macedonia), unde au loc meciurile din grupa a doua a turului I preliminar al Campionatului European de fotbal feminin pentru junioare U-17.

 Iulia Obreja (16), Alexandra Lunca (29), Loredana Cosma (78) au marcat pentru echipa antrenată de Mirel Albon, în timp ce pentru italience au punctat Aurora Galli (17) şi Raffaella Barbieri (59). România a evoluat în formula: Iulia Niculescu – Andreea Corduneanu, Roxana Prunean, Maria Mihali, Marta David – Andreea Voicu, Iulia Obreja (Alicia Roca, 62), Renata Szenko (Alexandra Elena Nica, 41) – Mara Bâtea, Loredana Cozma, Alexandra Lunca. În primul meci, România fusese învinsă de Irlanda cu scorul de 3-2. Pentru irlandeze au înscris Clare Shine (15), Katie McCabe (76 – penalty), Gemma McGuinness (79), respectiv Alexandra Lunca (57), Alexandra Elena Nica (80+3).  Irlanda ocupă primul loc, cu 6 puncte, urmată de Italia, 3 p, România, 3 p, Macedonia, 0 p.  Sâmbătă vor avea loc ultimele meciuri, Italia – Irlanda (Strumica, 16,00) şi Macedonia – România (Strumica, 16,00).  Echipele care vor termina pe primul loc şi cele mai bune patru formaţii de pe poziţia a doua în cele 10 grupe din turul întâi preliminar se vor califica în turul doi preliminar.

Adauga un comentariu

*