Depistați de polițiști în timp ce tăiau și sustrăgeau material lemnos

Agenții de poliție din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Brusturoasa i-au depistat în flagrant pe Gabriel A., de 27 de ani și pe Constantin M., de 25 de ani, din comuna Brusturoasa în timp ce tăiau şi sustrăgeau arbori din pădurea proprietate privată a Florenţei O. şi Profirei M. Cu ocazia cercetărilor polițiștii au stabilit că cei doi au tăiat ilegal 19 arbori, în volum total de 16 mc, cauzând un prejudiciu de 1867 lei. Prejudiciul a fost recuperat integral și predat părților vătămate. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.

Adauga un comentariu

*