Depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice

O patrulă de poliție din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Traian a oprit în trafic un autoturism care se deplasa sinuos pe DN 2F, în localitatea Traian. Polițiștii au procedat la identificarea conducătorului auto și au stabilit că se numește Cristinel V., de 45 de ani, din comuna Filipeni. Deoarece acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,78 mg/l alcool pur in aerul expirat. Cristinel V. a fost condus la Spitalul Județean Bacău unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Adauga un comentariu

*