Vasile D., de 54 de ani, din Onești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Costache Negri din Onești, s-a angajat în depăşirea unui autoturism care circula în faţa sa şi în momentul revenirii pe banda sa de mers a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat în coliziune cu parapeţii metalici aflaţi la marginea din partea dreaptă a drumului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Oneşti, unde i s-au prelevat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o concentrație mai mare de 0,80g/l alcool pur în sânge.