Campioana en-titre a Romaniei nu a castigat niciun meci in debutul sezonului pe teren propriu, mai mult cedand in fata lui FC Vaslui, si acum contra Gloriei Bistria. Dupa esecul din Liga Campionilor, Dinamo a fost parasita si de suporteri, doar 1000 de spectatori fiind martori la victoria Gloriei conturata dupa golul marcat de sarbul Sead Hadzibulici in minutul 21. Dinamo a jucat cu un om mai putin din minutul 5 cand Pulhac a fost eliminat.
„Sunt multe lucruri care trebuie puse la punct. Trebuie facut ceva ca Dinamo sa-si revina. Inca mai sunt sanse la campionat, la cupa. Imi asum intreaga responsabilitate pentru rezultatele obtinute de Dinamo in toata perioada de cand sunt antrenor. Imi asum responsabilitatea pentru transferurile pe care le-am facut doar pana in iarna”, a spus Rednic la conferinta de presa.
Dupa o noua discutie cu actionarii clubului, Mircea Rednic si-a inaintat demisia, aceasta fiind acceptata. Motivele sale sunt ratarea calificarii in grupele Champions League si ultimele rezultate inregistrate in campionat.
Cel mai probabil, inlocuitorul sau va fi chiar cel care i-a fortat demisia, antrenorul Gloriei, Ioan Ovidiu Sabau. Acesta a fost contactat la hotelul unde este cazata echipa bistriteana de actionarul Vasile Turcu si de agentul FIFA Victor Becali. Pe lista alb-rosilor pentru postul de antrenor s-a mai aflat si Razvan Lucescu, acesta refuzand sa se desparta momentan de FC Brasov.
„Esec dupa esec, iti pierzi increderea. Nu ma asteptam ca Dinamo sa joace atat de slab si nu ma asteptam sa castig aici. Ma gandeam la un punct. Mi-era teama pentru ca Dinamo venea dupa niste esecuri si credeam ca va fi o echipa mult mai motivata. Credeam ca au invatat din greselile pe care le-au facut.”
Ioan Ovidiu Sabau – antrenor Gloria
Cristian Pulhac, fundasul stanga al lui Dinamo a vazut in minutul 5 cartonasul rosu pentru un fault din postura de ultim aparator. Pulhac l-a tras de tricou pe Caju, scapat singur spre poarta lui Lobont.
In minutul 21, Hadzibulici a prins un sut de la 35 de metri care l-a surprins pe portarul gazdelor, Bogdan Lobont, iesit dintre buturi, si s-a scurs in plasa portii.
Gloria isi putea dubla avantajul inainte de pauza, dar Turcu, ramas singur cu Lobont, s-a balbait si a fost blocat de dinamovist.
Cea mai mare ocazie de gol pentru Dinamo a fost ratata de Ionel Danciulescu, in minutul 52, atacantul gazdelor, scapat singur dupa o iesire gresita la ofsaid a bistritenilor, a sutat in portarul Tatarusanu, iesit in intampinare.
Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic a fost suspendat pentru acest joc si a luat loc in tribuna a doua. La pauza, desi regulamentul ii interzice, Rednic a intrat in vestiarul echipei.
Gloria a castigat primele puncte intr-o confruntare cu Dinamo dupa aproape patru ani, timp in care bucurestenii castigasera toate cele sapte partide disputate.
HotNews.ro