Lindsay Lohan, condamnată la o lună de închisoare

Un tribunal din Los Angeles a condamnat-o azi pe Lindsay Lohan la 30 de zile de închisoare după ce aceasta a recunoscut că a încălcat termenii eliberării condiţionate.

Actriţa americană Lindsay Lohan a fost condamnată la 30 de zile de închisoare de unt ribunal din Los Angeles, notează Mediafax. Actriţa trebuie să se prezinte la penitenciar până pe data de 9 noiembrie, pentru executarea pedepsei.Lindsay Lohan a recunoscut în instanţă că încălcase termenii eliberării condiţionate, lipsind de la centrul social unde trebuia să lucreze, relatează Daily Mail. Pe 19 octombrie, justiţia americană revocase ordinul de plasare în libertate condiţionată emis pe numele starletei americane, acuzată că a încălcat în repetate rânduri condiţiile acestui regim. Actriţa în vârstă de 25 de ani fusese eliberată după doar câteva ore, după plata unei cauţiuni de 100.000 de dolari.În mai, Lindsay Lohan fusese condamnată iniţial la 480 de ore de muncă în folosul comunităţii şi la 120 de zile de închisoare pentru furtul unui colier evaluat la 2.500 de dolari. Actriţa şi-a efectuat pedeapsa acceptând să trăiască în regim de arest la domiciliu, în urma unei înţelegeri cu procuratura americană.

Adauga un comentariu

*