Daniel C., de 38 ani, din comuna Gura Văii, în timp ce conducea un tractor pe DJ119, a pătruns pe sensul opus şi l-a acroşat pe C. Aurel, de 79 ani, pieton, care se deplasa regulamentar. C. Aurel a fost transportat la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale și a rămas internat la secţia Ortopedie. Conducătorul tractorului a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 0,93 mg/l alcool pur în aer expirat şi a fost condus la Spitalul mun.Oneşti, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pietonul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.