Un mozaic ce ilustrează un cal – creat din peste 500.000 de scobitori, în memoria marelui arhitect Antoni Gaudi – i-a adus artistului albanez Saimir Strati o a doua intrare în Cartea Recordurilor, relatează Reuters.
‘Am măsurat acest mozaic ÅŸi este vorba despre un nou record mondial’, a declarat un reprezentant al CărÅ£ii Recordurilor, în faÅ£a mulÅ£imii adunate pentru a asista la verificarea operei.
Saimir Strati a lucrat câte 13 ore pe zi, timp de 40 de zile, la ridicarea mozaicului, care măsoară doi metri înălţime şi patru lăţime. Tehnica sa se aseamănă foarte mult cu tehnologia pixelilor digitali, folosind scobitori ascuţite sau teşite, din stejar, plop sau bambus, în funcţie de nuanţa dorită.
Artistul a declarat că ideea acestui mozaic i-a venit în timp ce încerca să-i explice unui amic cum arată La Sagrada Familia, o catedrală din Barcelona pe care Antoni Gaudi nu a reuşit să o termine.
‘Atunci, am luat niÅŸte scobitori de pe masă ÅŸi le-am aÅŸezat astfel încât să semene cu catedrala’, a povestit Strati.
Opera este expusă într-un centru cultural din Tirana, nu departe de cel mai mare mozaic din cuie din lume – un portret al lui Leonardo da Vinci, realizat tot de Saimir Strati.ROMPRES/