PSD Bacau, de partea lui Ponta

Intr-un comunicat de presa, PSD Bacau isi declara sustinerea pentru Victor Ponta in scandalul mediatic cu presedintele Senatului, Mircea Geoana.

 

Comunicat de presa

Organizatia Judeteana PSD Bacau reunita in cadrul Biroului Permanent sustine in mod public pozitia exprimata prin vot unanim in cadrul sedintei Biroului Permanent National de luni 07.11.2011 referitoare la decizia de schimbare din functie a domnului Mircea Geoana.

Organizatia Judeteana PSD Bacau considera ca punctul de vedere al Presedintelui Partidului, Victor Ponta, sustinut de Biroul Politic Permanent reprezinta pozitia oficiala a Partidului Social Democrat.

Partidul Social Democrat este mai important decat oricare dintre membrii sai. Decizia de schimbare din functia a Presedintelui Senatului a fost luata in unanimitate de catre toti membrii Biroului Permanent National si fiecare membru al Partidului are obligatia de a se supune acestei decizii statutare, inclusiv Adrian Nastase si Ion Iliescu.

Mircea Geoana trebuie sa respecte decizia partidului sau sa suporte consecintele prevazute de statutul partidului. In calitatea sa de fost presedinte ar trebui sa inteleaga importanta respectarii deciziilor partidului. Mircea Geoana are datoria de a sustine actuala conducere a PSD, cu atat mai mult cu cat este direct responsabil pentru faptul ca partidul se gaseste astazi in opozitie. Astazi, PSD este in opozitie pentru ca Mircea Geoana a pierdut alegerile prezidentiale din 2009.

Partidul Social Democrat are datoria de a veni astazi in fata alegatorilor cu o alternativa credibila si viabila la guvernarea Basescu-PDL. Aceasta alternativa nu poate fi Mircea Geoana. Alternativa la Traian Basescu si PDL sunt Victor Ponta, PSD si USL.

Organizatia Judeteana PSD Bacau face un apel la unitate in cadrul Partidului. Este timpul sa strangem randurile si sa ne pregatim pentru batalia electorala extrem de importanta care ne asteapta anul viitor. Adversarul nostru este PDL, iar orice lupta interna nu face altceva decat sa le dea mai multe sanse sa ramana la putere. Luptele interne trebuie sa inceteze, iar cei care nu inteleg acest lucru trebuie sa plece din partid.

Organizatia Judeteana a PSD Bacau isi reafirma sprijinul pentru Victor Ponta si considera ca obiectivele fundamentale ale partidului sunt castigarea alegerilor si revenirea la guvernare.

Adauga un comentariu

*