Armata intervine în sprijinul populaţiei sinistrate

Militari din cadrul Forţelor Terestre au intervenit astăzi, 6 septembrie, cu tehnica din dotare, în localitatea Tecuci, din judeţul Galaţi pentru ajutorarea populaţiei sinistrate şi limitarea efectelor inundaţiilor, se arată într-un comunicat remis AMOS News.

Cei 45 de militari din Batalionul 300 Infanterie din Galaţi acţionează la această oră pentru evacuarea populaţiei sinistrate şi sprijinirea autorităţilor locale pentru distribuirea de apă şi alimente.

De asemenea, militarii au sprijinit subunităţile Inspectoratului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pentru intervenţia în municipiul Tecuci şi în localităţile Munteni şi Berheci. Totodată, efective ale armatei au ajutat echipajele de Poliţie Rutieră să degajeze căile de comunicaţie.

La ordinul ministrului Apărării, Teodor Meleşcanu, detaşamente ale Forţelor Terestre, cu tehnica aferentă, sunt pregătite, în garnizoanele de reşedinţă, pentru ca, la solicitarea autorităţilor centrale şi locale, să fie în măsură să acţioneze în zonele sinistrate.

Adauga un comentariu

*