Polițiștii au descins vineri în locuinţele unor suspecţi de furt din comunele băcăuane Măgura, Mărgineni, Motoșeni și Glăvănești. Au fost astfel recuperate bunuri sustrase din locuințe și din societăți comerciale.
Polițiștii şi jandarmii au efectuat, în baza autorizațiilor emise de Judecătoria Bacău, șase percheziţii în comunele Măgura şi Mărgineni, la domiciliile persoanelor suspecte de săvârșirea unor infracțiuni de furt.
Au fost astfel identificate și ridicate mai multe bunuri provenite din săvârşirea unor infracțiuni, comise în luna octombrie 2011.
“În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că Alexandru O., de 24 de ani, din comuna Mărgineni şi un minor de 16 ani din comuna Măgura, în perioada 25-27.10.2011, au sustras, din locuințele părților vătămate Lăcrămioara C. şi Eugen M., trei biciclete şi scule electrice, în valoare de 4500 lei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând a se stabili întreaga activitate infracţională a celor doi”, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău.
În baza autorizațiilor de percheziție emise de Judecătoria Podu Turcului, polițiștii au descins, la domiciliul lui Ciprian M., de 20 de ani, din comuna Motoșeni.
În urma efectuării percheziției domiciliare polițiștii au recuperat 285 litri de gazolină, ce a fost sustras noaptea de la sondele din zonă. Totodată polițiștii l-au depistat pe G. Gheorghe, de 28 ani, de la care domiciliul căruia au fost recuperate, în totalitate, plasele de sârmă sustrase de la o sondă din comuna Glăvănești.
“Cei doi sunt cercetați în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a declarat Narcisa Butnaru. (sursa)