Joi, 24 noiembrie, la ora 6.40, Sorin G., de 34 ani, din județul Buzău, care conducea un autoturism pe strada Calea Republicii, din municipiul Bacău, în intersectia cu strada Condorilor, l-a surprins și accidentat pe Petru H., de 60 ani, care era angajat regulamentar in traversarea străzii, pe marcajul pietonal. Victima a fost transportată la Spitalul Județean Bacău, unde a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ. El a fost condus la Spitalul Județean Bacău, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.