Si totusi unii se mai urca bauti la volan

Polițiștii l-au depistat pe C. Cristinel, de 46 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism pe strada  Aviatorilor , în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.  Conducătorul auto a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest și a fost condus la Spitalul Județean Bacau, pentru recoltarea probelor biologice. S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Polițiștii l-au depistat în flagrant pe I. Vasilică, de 45 de ani, din județul Vrancea, care conducea un autoturism pe D.J. 252, din comuna Huruieşti, județul  Bacău, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Ce în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat,  și a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal. A fost depistat  Eugen H., de 59 de ani, din comuna Podu Turcului, care conducea un autoturism pe Calea Republicii din  Bacău și se afla sub  influența băuturilor alcoolice.  H. Eugen a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,86 mg/l alcool pur in aerul expirat. S-a intocmit dosar penal. Alin U., de 19 ani, din comuna  Margineni, posesor al permisului de conducere categoria B din anul 2011, a fost depistat de către polițiști in timp ce conducea un autoturism  pe strada Calea Mărășești și avea o concentrație de 0.79 mg/l alcool pur in aerul expirat.            Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean Bacău, unde i s-au recoltat  probe biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei. S-a intocmit dosar penal in care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de catre o persoană care are o imbibație alcoolică  în sânge peste limita legală. Poliția Rutieră recomandă participanților la trafic să nu conducă autovehicule dacă au băut și să nu se urce în mașina cu un conducător auto care a consumat băuturi alcoolice. Datorită absorbției rapide, alcoolul pătrunde direct în sânge și de aici ajunge in cateva minute la creier. Având un efect sedativ si depresiv, el incetinește creierul, impiedicând atît obținerea de informații cât și stocarea lor in memorie. Cantitățile mari ajunse la nivelul creierului produc halucinatii și chiar coma. Conform specialistilor, efectele de scurtă durată ale consumului de alcool sunt          – scăderea capacității de a gândi limpede; tulburări de vedere;  scăderea capacității de coordonare a mișcărilor, evidențiată prin dificultăți in mers, in statul in picioare și in mentinerea echilibrului; risc crescut de accidente prin lipsa de orientare in timp și spațiu. In România, depășirea pragului de 0,80 g/l alcool pur în sânge constituie fapta penală.

Adauga un comentariu

*