Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, şi ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Nicholas F. Taubman, au semnat, luni, Tratatul de extrădare între România şi SUA şi Protocolul la Tratatul dintre SUA şi România privind asistenţa judiciară în materie penală.
Noul Tratat propune o procedură a extrădării mai simplă şi mai eficientă, înlocuind o convenţie semnată de cele două ţări în 1924 şi amendată, printr-un acord suplimentar, în 1936.
În baza documentului, părţile convin să-şi extrădeze reciproc persoanele urmărite penal sau condamnate de către autorităţile statului solicitant.
Potrivit lui Tudor Chiuariu, noul Tratat elimină una dintre deficienÅ£ele majore ale convenÅ£iei în vigoare – acordarea extrădării numai pe baza unei liste limitative de infracÅ£iuni.
Astfel, prin noul document, se instituie posibilitatea extrădării pentru orice faptă comisă, inclusiv prin asociere sau participare, sau aflată în faza preliminară a tentativei, dacă este pedepsită de legea ambelor state cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an.
Infracţiuni care se pedepsesc cu moartea în SUA sunt însă exceptate de la regula extrădării. Persoana respectivă nu va fi extrădată dacă statul solicitant nu garantează că pedeapsa capitală nu va fi aplicată.
De asemenea, noul Tratat introduce principii cum ar fi extrădarea simplificată atunci când persoana în cauză consimte la extrădare şi poate fi predată fără alte proceduri.
Protocolul la Tratatul dintre România şi SUA privind asistenţa judiciară în materie penală, semnat la Washington la 26 mai 1999, modifică Tratatul bilateral pentru a-l face conform cu prevederile acordului de asistenţă judiciară dintre UE şi SUA, semnat la Washington la 25 iunie 2003.
Potrivit ministrului Justiţiei, noutăţile aduse de protocol vizează, printre altele, extinderea categoriilor de autorităţi cărora li se poate acorda asistenţă judiciară.
Astfel, autorităţile administrative naţionale ce desfăşoară activităţi în vederea urmăririi penale sau în vederea sesizării organelor de urmărire penală vor putea fi beneficiarii asistenţei judiciare acordată în baza dispoziţiilor protocolului.
De asemenea, protocolul introduce forme moderne de asistenţă judiciară, echipe comune de anchetă, audieri prin videoconferinţă, transmiterea cererilor de asistenţă judiciară prin mijloace rapide de informare şi transmiterea de informaţii privind conturile bancare, pentru a facilita astfel lupta împotriva spălării banilor şi a terorismului, a precizat Chiuariu.
‘Semnarea acestor documente vine să confirme importanÅ£a pe care cele două părÅ£i o acordă parteneriatului strategic ÅŸi cooperării bilaterale. CreÅŸterea volumului investiÅ£iilor reciproce, intensificarea schimburilor economice, colaborarea în plan militar au condus la necesitatea adoptării unor instrumente moderne în domeniul cooperării judiciare’, a arătat ministrul la finalul ceremoniei de semnare a documentelor.
De asemenea, a subliniat Chiuariu, cele două angajamente armonizează reglementările naţionale privind cooperarea judiciară în materie penală cu cele convenite de Uniune în relaţia cu terţe state.
‘ÃŽmi exprim convingerea că noile instrumente de cooperare semnate astăzi vor consolida ÅŸi dezvolta parteneriatul care ne leagă de SUA. ÃŽn baza acestora, cooperarea judiciară în materie penală se va desfăşura cu mai multă eficienţă, astfel încât cei care au încălcat legea să fie aduÅŸi cât mai repede în faÅ£a instanÅ£ei’, a încheiat ministrul JustiÅ£iei.
La rândul său, ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman, a arătat că semnarea celor două acorduri marchează o realizare deosebită pentru parteneriatul strategic dintre România şi SUA.
‘Aceste acorduri vor permite forÅ£elor noastre de ordine ÅŸi procurorilor noÅŸtri să colaboreze mai eficient pentru a aduce criminalii în faÅ£a justiÅ£iei ÅŸi pentru a combate terorismul internaÅ£ional ferm ÅŸi definitiv’, a declarat diplomatul american, subliniind că noile documente bilaterale devin cu atât mai semnificative după evenimentele de al 11 septembrie 2001.
Taubman a arătat totodată că Tratatul de extrădare corespunde documentelor semnate între UE ÅŸi SUA, întărind astfel legătura trans-atlantică. Ambasadorul SUA a precizat că Tratatul era unul necesar pentru genul de crime care au loc în acest secol. ‘ÃŽntr-o eră a tehnologiei avansate ÅŸi a crimei transfrontaliere sofisticate aveam nevoie de un Tratat de extrădare adus la zi’, a spus Taubman.
Acesta a arătat că există mai multe ofense care ar putea fi acoperite de noul Tratat, precum crimele informatice, folosirea tehnologiei informaţiei pentru traficul de persoane, fapte care trebuie soluţionate de un sistem modern judiciar. ROMPRES