1.108 pachete de ţigări de contrabandă şi doua maşini confiscate

Echipa comună de control formată din inspectori vamali şi poliţişti de frontieră din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Siret, a descoperit 2 mijloace de transport care aveau locaşuri special amenajate pentru disimularea ţigărilor de contrabandă. În aceste locaşuri au fost găsite ascunse în vederea sustragerii de la controlul vamal 1 108 pachete de ţigări. Inspectorii vamali au reţinut în vederea confiscării întreaga cantitatate de ţigări şi cele 2 autovehicule. Conducătorii auto au fost sancţionaţi contravenţional amenzi în cuantum de 10 000 lei .

 

 

Echipa comună de control formată din inspectori vamali şi poliţisti de frontieră din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Siret,  a descoperit 840 pachete de ţigări marca VICEROY ascunse într-un locaş special amenajat prin modificarea structurală a rezervorului unui microbuz HUNDAY. Autovehiculul înmatriculat în Ucraina era condus de un cetăţean ucrainean. La scurt timp la Biroul Vamal de Frontieră Siret s-a prezentat pentru control vamal un autoturism LADA SAMARA, înmatriculat în Ucraina, la volan aflându-se un cetăţean ucrainean. La controlul amănunţit efectuat de inspectorii vamali şi poliţiştii de frontieră au fost descoperite 268 pachete de ţigări de contabandă cu timbru ucrainean (190 pachete marca VICEROY şi 78 pachete marca MONTE CARLO). Ţigările se aflau în praguri şi într-un  spaţiu special amenajat sub pedalele autoturismului. Autoritatea vamală din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Siret a procedat la reţinerea în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigări şi a mijloacelor de transport  deoarece aveau modificări structurale în scopul introducerii frauduloase pe teritoriul României a ţigărilor de contrabandă. Şoferii au fost sancţionaţi  contravenţional cu amendă în valoare de 5 000 lei, fiecare.

 

Adauga un comentariu

*