Lăzăroiu spune că Ponta nu i-a dat dosare: Am vrut să îi dau o lecţie despre minciună

Fostul ministru al Muncii Sebastian Lăzăroiu a declarat că a vrut să îi dea o lecţie despre minciună lui Victor Ponta, informează Mediafax. Întrebat dacă liderul PSD i-a dat dosare ale unor social-democraţi, fostul consilier prezidenţial a răspuns: „Dacă o fi dat cuiva, nu mie”.

Întrebat cum este cu dosarele PSD cu afaceri necurate, Lăzăroiu a răspuns: „Uite, aş vrea să o lămurim acum. Ponta a spus o minciună despre mine pe blogul personal. Şi eu am vrut să-i dau o lecţie despre minciună. Nu ştiu dacă o să înveţe ceva din asta, dar poate că a meritat”.

El a adăugat că îndeobşte în politică se spun multe minciuni.

„Şi când cineva minte, celălalt vine şi neagă. Şi tot aşa, că nu mai înţelege nimeni nimic. Am vrut să-i arăt lui Ponta că sunt şi alte strategii de a combate o minciună. El s-a crezut mare povestitor. Am vrut să-i arăt că există un povestitor mai mare decât el. A călcat pe greblă, ca sa zic aşa… Ştiu că i-am creat o problemă în partid. Puteam să îl las cu ea pe cap. Sper să fi învăţat lecţia”, a spus Lăzăroiu.

Întrebat dacă, în concluzie, Ponta i-a dat dosare de social-democraţi, Lăzăroiu a răspuns: „Dacă o fi dat cuiva, nu mie. Nici nu îl cunoaşteam pe Ponta în perioada aia. Şi relaţiile mele cu PSD erau în general reci şi mai degrabă proaste, pentru că ei mă percepeau ca pe un tip incomod. A fost şi un episod, pe care l-am mai povestit. La un moment dat CURS a dat un sondaj în care Geoană era mai popular decât Năstase. Ceea ce în perioada respectivă era valabil. Mă rog, ei aveau intrigile şi războaiele lor încă de pe atunci. Asta se întâmpla într-o vineri. Luni a venit Garda Financiară la CURS. Nu ştiu dacă i-a trimis chiar Năstase, dar cineva din jurul lui. Nu era deloc o coincidenţă”.

Lăzăroiu a mai spus că la PSD a fost „obiceiul acesta să se dea în vileag unul pe altul”. „Toate dosarele de după 2004, inclusiv ale lui Năstase, sunt pline de delaţiunile colegilor. Asta e atmosfera acolo. E treaba lor…”, a spus Lăzăroiu,

Întrebat dacă, în concluzie, a răspuns la minciuna lui Ponta cu o minciună şi mai mare, Lăzăroiu a răspuns: „Da, mă şi mir că nu toţi au înţeles ironia. Dar, mă rog, important e să înveţe şi Ponta ceva din asta. În general, la noi în politică minciuna a devenit un mod de viaţă. Şi poate din cauza asta nici societatea românească nu e complet însănătoşită după ce a fost nevoită să trăiască duplicitar înainte 1989. Eu am spus întotdeauna adevărul, oricât de dureros ar fi fost şi oricât de mult am deranjat”.

Fostul ministru Sebastian Lăzăroiu a declarat, luni, într-o postare pe contul său de Facebook, că i-a dat lui Victor Ponta sondajele confidenţiale ale Alianţei D.A., care ajungeau la Adrian Năstase, în schimbul dosarelor social-democraţilor, pe care le avea când era şeful Corpului de Control la Guvern.

Adauga un comentariu

*