Avocata familiei Ghinescu, Crina Marinela Radu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că poliţistul s-a interesat la firma de asigurări din Piteşti cum poate încasa banii de pe poliţa de asigurare de viaţă a avocatei Elodia Ghinescu, după ce decizia de declarare a morţii acesteia va deveni definitivă. „Am aflat că săptămâna trecută s-a interesat la firma de asigurări din Piteşti cum poate încasa asigurarea. Cei de acolo au sunat la firma din Braşov unde Elodia şi-a făcut asigurarea pentru a întreba dacă se poate acest lucru. Sigur că nu are cum să încasese poliţa până nu se va finaliza dosarul de omor”, a spus avocata familiei Ghinescu. Poliţa de asigurare a Elodiei ajunge la câteva milioane de lei, potrivit sursei citate. Avocata Elodia Ghinescu a fost declarată moartă printr-o sentinţă a Judecătoriei Braşov din 8 noiembrie, însă, în timpul redactării s-a strecurat o greşeală şi prin urmare a fost nevoie ca sentinţa să fie redactată din nou şi comunicată în forma corectă.”S-a greşit numărul sentinţei la redactare. Doamna Ghinescu a primit comunicarea şi trebuie să mai treacă încă 15 zile de la comunicare, timp în care poate fi atacată prin apel, pentru ca sentinţa să fie definitivă. A fost vorba de o eroare materială, se poate întâmpla oricui”, a spus avocata. Sentinţa va deveni definitivă până la sfârşitul anului. După ce decizia va deveni definitivă şi irevocabilă, atunci, pe baza certificatului de deces, se poate cere trimiterea în judecată pentru omor a lui Cristian Cioacă, chiar şi în lipsa cadavrului. Data morţii avocatei Ghinescu a fost stabilită pentru 30 august 2007. Reamintim ca Elodia Marilena Ghinescu (38 de ani) din Braşov a dispărut de acasă la sfârşitul lunii august 2007.