N-a pastrat distanta legala

Costel P., de 25 ani, in timp ce conducea un autoturism pe strada Izvoare din Municipiul Bacău, nu a păstrat o distanță suficienta față de autoturismul condus de V. Constantin, de 45 de ani, care circula regulamentar in fața sa și a intrat in coliziune cu aceasta.  La ora producerii accidentului cei doi conducători auto au convenit să soluționeze evenimentul pe cale amiabilă,  prezentandu-se la societatea de asigurare, unde au și intocmit documentele în acest sens. Ulterior, conducătorul auto  Constantin V., s-a prezentat la Spitalul Judetean Bacău, unde a primit îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea sa.  Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative in ambele cazuri. Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu

*