Agenții din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bacău au fost sesizați de Lucian Marius G., de 30 de ani, din comuna Luizi Calugara, că pe timpul nopții doi tineri au pătruns în locuința vecinului său Gheorghe P., de 81 de ani, imobilizat la pat și i-au sustras suma de 600 lei. În urma cercetărilor efectuate și a activităților intreprinse, polițiștii au stabilit că că Ion H., de 20 de ani, și T.C., de 16 ani, ambii din comuna Luizi Călugăra, au pătruns în locuința părții vătămate și au deposedat-o de o borsetă în care avea suma de 600 lei. Prejuduciul a fost recuperat în totalitate, iar polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie. Față de cei doi tineri a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.